Când eram copilandru îmi doream să fiu faimos, celebru. Să am vile, maşini de lux. Să apar pe pagini gazetăreşti, iar cerul meu să fie senin şi cu soare, chiar dacă ar fi trebuit să arunc cu monezi de aur ca să destram norii cenuşii. Vremea a trecut şi mi-a dovedit că nu am duşmani printre oameni – cel puţin dpdv personal, că nenorocitul care mă loveşte şi sugrumă temeinic multe dintre scornelile care mi se năzăresc şi doresc să le înfăptuiesc este TIMPUL. Nenorocitul care curge vijelios pe cursul vieţii, chiar dacă uneori trăim o impresie falsă că se scurge într-o lentoare plictisitoare. Nenorocitul ăsta care e nemilos cu noi m-a făcut că să-mi doresc să fiu un om cu un caracter de valoare, ci să nu mai fiu celebru.

Cred, de fapt sunt sigur, că asemenea vise avea – sper că le are – şi Cosmina. Cosmina Păun, fata căreia cineva sau ceva de dincolo de cortină a aruncat peste ea scârboşenii ponegrite de gustul amar şi oţetit al durerii, urâţenii pe care nici un copil nu ar merita să le trăiască şi să îi fie nimicită copilăria în halul ăsta. Cosmina a trecut peste ceea ce puţini ar fi rezistat psihic să treacă, cu toate că are de abia 15 ani. Şi, deşi s-a luat la trântă cu nemernica de boală, are încă puterea să zâmbească. Şi pentru ea singurul duşman e timpul.

Dată afară din casă de propriul tată cu un ordin judecătoresc, a asistat neputincioasă la despărţirea părinţilor. Când adolescenţa îi bătea la uşă şi fiorii copilăreşti începeau să o părăsească a văzut cum singurul ei sprijin – mama – e nevoită să plece printre străini pentru a îi oferi un trai mai bun. Cred că în acele clipe Cosmina era mânioasă, dar nu pe mamă, ci pe ea însăşi că nu are puterea să schimbe ceva. Pentru ca apoi o vestea să tulbure şi să scufunde şi gramele de fericire din viaţa ei. Diagnosticul: leucemie. Doamne, ce poate fi mai crud decât să fii copil şi afli că stai pe un fir de sârmă, la înălţime mare, iar firul se poate rupe?

Pe Cosmina încă nu am apucat să o cunosc. Sau poate o ştiu, Mizilul natal e un oraş mic, iar ea e mizileancă. Şi mai ştiu despre ea că după nemerniciile ce a lovit în ea are dreptul să zâmbească, la viaţă. Are dreptul (şi obligaţia) să crească, să cunoască fiorii nestemaţi ai iubirii, căldura unui cămin primitor şi să-şi primească prieteni. Are dreptul să fie pe tatami, ci nu în spital.

Cosmina nu s-a lăsat învinsă. Are de gând să lupte. De astfel, Cosmina are şi mulţi prieteni. Ce au fost alături de ea. Pentru că prieteni se numesc cei ce îşi ajută seamănul. Dar întotdeauna e loc şi de mai mulţi. Încă ceva, timpul – or poate şi distanţa – nu mi-a permis încă să o văd. Însă, ştiu multe despre ea. Prietenii ei, care sunt şi ai mei, îmi spun mereu despre Cosmina câte un amănunt, ne sfătuim şi ne-ntrebăm ce am putea face. Isabelle, Zinca, Laura sunt unii dintre prietenii ei buni. Şi ele o susţin pe Cosmina. Cosmina are nevoie de prieteni, iar eu vreau să cunosc pe învingătoare, cu un caracter de valoare. Pe lângă asta, pentru Cosmina timpul îi este duşman. Şi pentru că întotdeauna e loc şi de mai mulţi prieteni, pentru viaţa ei, pentru a şterge semnul durerii de pe chipul ei, hai să fim alături de ea. Puţin câte puţin, prin paşi micuţi, mână de la mână, putem să o auzim pe Cosmina spunând „Eu mereu înving”. Iar zâmbetul ei – cel mai sincer mulţumesc.

•• Bogdan Bărbieru

Astazi, mama Cosminei ne-a facut o bucurie: din 15 septembrie si pana ieri, 19 octombrie 2009, in contul Cosminei s-au strans aproape 10.000 de euro. Care se adauga celor 10.000 stransi de colegii si prietenii din Mizil. Doamna ajuta!

Dacă doriţi să o ajutaţi pe Cosmina:

Raiffeisen Bank – Agenţia Mizil, judeţul Prahova, str. Nicolae Bălcescu nr. 38, bl. 43 B

RON: RO 97 RZBR 0000 0600 1005 2891

EURO: RO 57 RZBR 0000 0600 1205 5885

USD: RO 71 RZBR 0000 0600 1205 9416

Cod SWIFT: RZBRROBU

Titular: Neagu Steluţa (mama Cosminei) – CNP 2700509292085

Împuternicit: Neagu Mia (mătuşa Cosminei)

Domiciliu: sat Grădiştea, nr. 168, comuna Boldeşti, judeţ Prahova

Telefon Neagu Steluţa: 0723 914 273

Telefon Păun Cosmina Andreea: 0764 376 174